un reality show sovietic despre încarcerarea spiritului și distrugerea individului într-un spațiu de-a dreptul orwellian.
DAU. Natasha (2020)
Regia: Ilia Kirjanovski, Ekaterina OertelDistribuția: Natalia Berezhnaya, Olga Shkabarnya, Vladimir Azhippo
DAU. Revue Natasha – une étude délicieusement sinistre sur l’oppression soviétique
Dans le cadre d'un projet artistique colossal, Ilya Khrzhanovsky a réalisé un examen intime et inquiétant de la banalité du mal. ne peut pas être simplement jugé selon ses propres termes, mais comme partie d’un tout gigantesque (mais pour la plupart invisible et peut-être invisible) : un projet colossal d’installation artistique multimédia en cours de réalisation depuis 15 ans et devenu légende. Cela s'explique notamment par son étrange similitude avec la folie de grandeur envisagée par le metteur en scène de théâtre fictif du film Synecdoche, New York de Charlie Kaufman en 2008 , qui proposait un pâté de maisons entier rempli d'acteurs improvisant de « vraies » vies 24 heures sur 24 et 7 jours sur 7. pendant des mois et des années jusqu'à ce que le réalisateur pense que les drames qui en résultent sont prêts à être montrés au public. Ce film est né d'un biopic conventionnel de Landau commencé en 2006, mais que le réalisateur Ilya Khrzhanovsky a réutilisé en prenant la réplique partielle de l'institut de Moscou, déjà construit en Ukraine à des fins de tournage, puis en finissant chaque pièce à l'intérieur comme un clone absolument précis. de l'institut de recherche. Il était rempli de centaines d'acteurs qui y ont vécu et « travaillé » dans une improvisation continue pendant des mois, coupés d'Internet et du monde extérieur, avant le début du tournage, montrant les nombreuses histoires générées au sein de cet univers artificiel. Jusqu'à présent, 13 films ont émergé du projet Dau, dont 12 ont été projetés l'année dernière lors d'une exposition immersive Dau à Paris. Il s'agit du premier film de la franchise Dau à être présenté en termes théâtraux conventionnels.
Natalia Berezhnaya incarne Natasha, qui sert impassiblement, portant l'uniforme noir et la casquette de la foule qui pourraient vous rappeler quelqu'un travaillant dans une gare britannique à l'époque de Brief Encounter. Quand les clients sont tous rentrés chez eux, elle bavarde et se chamaille avec tension avec la jeune Olga (Olga Shkabaryna), qui est trop paresseuse pour aider à nettoyer et se moque de Natasha pour une vie gâchée dans la liaison qu'elle a eue avec un homme marié. (De manière ambiguë, les deux femmes semblent avoir eu des épisodes sexuels avec le directeur de l'institut.) Un soir, Natasha et Olga s'enivrent à fond avec tous les scientifiques et apparatchiks venus célébrer une sinistre expérience de radiation menée par Luc (Luc Bigé). , qui couche avec Natasha. Et puis, comme c'était inévitable et écoeurant, Natasha est interpellée par les services de sécurité, sous la forme de l'officier Azhippo (Vladimir Azhippo), au visage de hache de guerre.
Quel DAU. Natasha montre la manière bizarre dont, dans les sociétés totalitaires, le normal et l'anormal, le banal et le grotesque, l'humain et l'inhumain cohabitent côte à côte. Encore une fois, le mot orwellien « double pensée » m'est venu à l'esprit en regardant ceci, avec bien sûr la légendaire salle de l'horreur. Pendant qu'Olga et Natasha font leur travail ennuyeux au café, Luc et ses collègues réalisent d'étranges expériences de radiations occultes à proximité avec des hommes nus dans une pyramide triangulaire. Et après la bacchanale festive qui en résulte, Natasha prend soin de maintenir une sorte de bonne humeur insouciante, mais Berezhnaya nous montre de manière dévastatrice sa descente solitaire et gueule de bois dans le désespoir et la dépression, qui étaient toujours là sous la surface. Puis, comme pour se moquer de sa conviction (et de notre) conviction que les choses ne pourraient guère empirer, on lui demande de se présenter pour un interrogatoire dans une cellule d'interrogatoire.
La conversation avec Azhippo qui précède cela, et qui se poursuit par intermittence, est terriblement ambiguë. Il s'agit en partie d'une sorte d'exercice misogyne de punition : la présomption de Natasha d'avoir une escapade avec un fonctionnaire étranger prestigieux en visite doit être vicieusement corrigée. Mais peut-être est-ce plutôt qu'elle doit être recrutée pour espionner Luc et ses camarades internationaux – et cet exercice de peur, cette botte fonçant sur le visage de Natasha, est une manière de l'effrayer et de l'amener à se mettre en rang. Azhippo demande à plusieurs reprises si Natasha et lui vont devenir « amis », et ce n'est pas simplement du sadisme. Ils pourraient avoir besoin d’une relation de travail cordiale : elle et Azhippo coexistent dans un horrible syndrome de Stockholm, comme celui qui unit le peuple et l’État stalinien. Il s’agit d’une étrange sorte de désespoir de haut niveau. Un film étrange et intimement dérangeant.
============================================
DAU. Natasha (2020). Filmul care a șocat o Europă întreagă
DAU. Natasha (2020)
Regia: Ilia Kirjanovski, Ekaterina Oertel
Distribuția: Natalia Berezhnaya, Olga Shkabarnya, Vladimir Azhippo
Istoria cinematografiei mondiale a cunoscut diferite cazuri când filmele catalogate inițial drept oripilante au devenit în timp emblematice pentru cultură și civilizație. Pot aminti renumita peliculă „L’Age d’or”, de Luis Buñuel, cu Dali în rolul principal sau filmul șocant „A Clockwork Orange” de Stanley Kubrick. De ce avem nevoie de astfel de filme? Care este necesitatea ardentă de a ne alimenta cu senzații tari? Nu cred că am putea schița un răspuns evident, în acest sens. Totuși, experiența ultimilor ani în industria filmografică și, în special, în cadrul festivalurilor de avangardă, demonstrează un interes vădit al cinefililor pentru filme care i-ar scoate din zona de confort.
Un astfel de film care a șocat publicul și juriul Festivalului Berlinale a fost pelicula „Dau.Natasha”, proiect regizat de Ilia Kirjanovski și Ekaterina Oertel. Simt nevoia să mă opresc nițel asupra unuia dintre cei doi producători, regizori și scenariști, deoarece aceștia au reușit nu doar să șocheze publicul european, educat deja cu filme dure (în deplinătatea acestui cuvânt), ci mai ales să stârnească o adevărată vânătoare de vrăjitoare în Federația Rusă, spațiu în care cenzura este la ea acasă.
Ilia Kirjanovski este un regizor non-conformist, care până acum a creat marele proiect „DAU”, un experiment cinematografic, din care face parte și acest film, în care se merge pe ideea demistificării raiului comunist, pornind de la viața lui Lev Landau, un fizician sovietic, câștigător al premiilor Nobel, Lenin și trei premii Stalin. Pe 24 ianuarie 2019, în trei spații din centrul Parisului – Teatrul Châtelet, Teatrul de la Ville și Centrul Pompidou, a fost anunțat începutul proiectarea experimentului cinematografic „DAU”.
Denumirea „DAU” este de facto porecla renumitului om de știință, iar ciclul de filme este construit pe principiul integrării în realitate, astfel încât mulți dintre actorii implicați în conceperea acestuia erau neprofesioniști, iar unii erau chiar și activiști politici din Ucraina. „DAU. Natasha” este un episod din întreg ciclu produs și regizat de Kirjanovski și Oertel, dar a reușit să turmenteze spectatorii și criticii culturali prin abordarea francă a unor evenimente, pe care efectiv nu le mai putem trece sub preș. Acțiunea se desfășoară în perioada de final a epocii staliniste, în anii 1950. Teroarea marii mașini NKVD-iste este în plină desfășurare, iar KGB-ul are ochi, urechi și tentacule peste tot. Natasha este o bufetieră exigentă, care conduce cantina unui Institut de Cercetare Științifică secret, în care se întreprind fără menajamente experimente pe oameni. Femeie trecută de 40 de ani, plină de frustrări acumulate în timp, cu o iubire neînțeleasă și neîmpărtășită, aceasta încearcă să se ralieze la realitățile existente și se întovărășește într-o prietenei deloc pașnică, de altfel, cu colega de serviciu, tânăra Olga.
Cele două sunt practic o antiteză perfectă, sunt un început și un sfârșit. Privindu-le jocul actoricesc înțelegi că sunt alfa și omega unei singure femei. Exuberanța celei tinere și disperarea celei adulte, naturalețea celei pubere și puterea celei ajunse la un soi de apogeu – regizorii au exploatat perfect aceste discrepanțe, aceste contraste.
Într-un moment inoportun, Natasha are o idilă de o noapte cu Luc, un savant francez invitat în Uniunea Sovietică. Această disperare amoroasă nu face altceva decât să o transforme pe eroina noastră în victima perfectă a KGB-ului, care, e lucru știut, manipula prin frică și șantaj.
Pelicula nu este doar șocantă, ci aș spune eu este pe alocuri greu de digerat. De ce? Din simplu motiv că lipsește cu desăvârșire esteticul. Filmul este încărcat de jargoane, sex murdar, violență pură, iar frumusețea a fost eliminată brutal, amintind spectatorului despre scopul proiectului. Ajungi la un moment dat să te scufunzi în atmosfera filmului, exact ca într-o mlaștină adâncă până survine catharsisul și te detașezi efectiv de emoții, urmărind doar detaliile.
„Dau. Natasha” nu este un film istoric în sens clasic, este o reîncarnare cinematografică, artistică a răului. Este filmul care reușește să ne amintească despre povara unei istorii pe care n-am meritat-o. Este un reality show sovietic despre încarcerarea spiritului și distrugerea individului într-un spațiu de-a dreptul orwellian.
Filmul este distribuit de Transilvania Film în premieră în România pe TIFF Unlimited, începând cu 7 aprilie.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: berlinare.de, kinopoisk.ru)
Filmul este distribuit de Transilvania Film în premieră în România pe TIFF Unlimited, începând cu 7 aprilie.
