Evgheni Djugasvili, nepotul lui Iosif Stalin, a dat in judecata Novaya Gazeta, acuzand publicatia ca l-a calomniat pe bunicul sau intr-un articol in care se afirma ca dictatorul a ordonat uciderea unor cetateni sovietici.

Djugasvili spera sa obtina, astfel, 9,5 milioane de ruble (208.000 E) de la Novaya Gazeta si alte 500,000 de ruble (11.000 E) de la autorul articolului publicat in luna aprilie, in care se mentioneaza ca Stalin a semnat mandatele pentru executarea membrilor biroului sau politic, scrie Reuters.

Grupurile care militeaza pentru respectarea drepturilor omului se declara ingrijorate de aceasta tentativa de a spala imaginea dictatorului sub al carui regim au murit milioane de oameni.

Avocatul lui Djugasvili, Leonid Zhura, a declarat ca articolul, bazat pe documente desecretizate de la Kremlin, i-a afectat reputatia lui Stalin: "Mai mult de jumatate de secol au fost spuse minciuni care au afectat reputatia lui Stalin, iar acesta nu se poate apara din mormant; asa ca acest caz este esential pentru clarificarea lucrurilor".

La 20 de ani de la caderea Cortinei de Fier, personajul Iosif Stalin ramane un subiect de dezbatere. Desi a fost considerat de multi un dictator sangeros si un lider razboinic, acesta a fost totusi votat anul trecut cea mai populara figura din Rusia. Se pare ca se discuta din ce in ce mai putin despre milioanele de oameni care au murit in gulag sau care au murit de foame in timpul regimului lui Stalin. In schimb, acesta a fost descris recent in manualele rusesti ca un manager eficient care a actionat rational in campania sa de teroare pentru modernizarea statului.

Anatoly Yablokov, care a scris controversatul articol a declarat ca "s-a schimbat perspectiva societatii asupra epocii lui Stalin. Se vorbeste mai mult decat in 1990 depre spiritul sau managerial, si mai putin despre represaliile carora le-au cazut victime milioane de rusi".

Oponentii lui Stalin sustin ca aceasta schimbare este alimentata de Kremlin, care incearca sa ii faca pe oameni sa uite de perioada anilor 1990, cand Boris Eltin a vorbit deschis despre unele dintre cele mai intunecate aspecte ale Uniunii Sovietice.

---------------------------

Strănepotul lui Stalin critică războiul lui Putin



Campania militară a Rusiei în Ucraina este ilegală, dat fiind faptul că autorităţile nu au consultat populaţia atunci când au trimis trupe în ţara vecina, a declarat vineri rusul Iakov Djugaşvili, strănepotul lui Stalin, într-un interviu pentru EFE.

„Pentru ca să participe în acest război, forţele armate trebuiau să fie trimise pe câmpul de luptă de către organele de stat ale Rusiei, urmând instrucţiunile şi în numele poporului rus”, a declarat urmaşul dictatorului sovietic.

În acest sens, el a declarat că nici Duma de Stat şi nici Consiliul Federaţiei, cele doua camere ale parlamentului rus, nu au emis nici măcar „o singură lege sau o prevedere legală care să facă aluzie la război, la Ucraina sau la operaţiunea militară specială”.

Djugaşvili, care poartă acelaşi nume şi prenume ca fiul cel mare al lui Stalin, a subliniat că puţin contează că „o persoană care îl interpretează pe (preşedintele Vladimir) Putin a anunţat la televizor” începerea „operaţiunii militare speciale” (SVO) la 24 februarie 2022.

„Pe pagina web a preşedintelui nu există niciun document privind începerea SVO. Astfel, poporul rus nu a trimis forţele armate la război în Ucraina, nici direct, nici prin intermediul puterilor sale de stat”, a spus el.

În opinia sa, „în acest mod, oficialii doresc să evite orice lucru care i-ar putea asocia cu operaţiunea militară specială”.

„De ce? Am un singur răspuns. Vor să se sustragă de la răspunderea prevăzută în conformitate cu articolul 353 din Codul penal (planificarea, pregătirea, declanşarea sau desfăşurarea unui război de agresiune)”, a afirmat el.

Strănepotul lui Stalin, care se află în prezent la Moscova, a subliniat că acest articol prevede pedepse de până la 20 de ani de închisoare.

Acesta a evocat, cu referire la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, că la 1 martie 2014 Consiliul Federaţiei (Senatul Rusiei) nu a avut nicio reţinere să precizeze unde şi de ce trimite trupe.

„În documentul din 22 februarie 2022 (Senatul) nu a avut curaj. De ce? Pentru că în 2014 acţiunile Rusiei au fost legale, iar în 2022 nu mai sunt”, a insistat el.

În plus, Iakov Djugaşvili i-a acuzat pe politicienii şi mass-media occidentale, interesate de înfrângerea Rusiei în război, că ascund faptul că poporul rus nu a autorizat armata sa să intervină militar în Ucraina.

„Ei ascund acest lucru poporului rus şi lumii doar pentru a prelungi acest război fratricid cât mai mult posibil”, susţine strănepotul lui Stalin.

Cât despre străbunicul său, Djugaşvili a asigurat că autorităţile folosesc numele lui Stalin, al Uniunii Sovietice şi Marelui Război Patriotic (1941-1945), episodul sovietic al celui de-al Doilea Război Mondial, în scopuri propagandistice.

Potrivit lui Djugaşvili, scopul este de a „convinge poporul rus că operaţiunea militară specială din Ucraina este la fel de justă ca Marele Război Patriotic”.